Liz Truss şi omologul japonez Fumio Kishida, hotărâţi să colaboreze pentru a combate China

Premierul britanic Liz Truss a condamnat provocările Chinei la adresa Taiwanului în cadrul unei întâlniri cu omologul său japonez Fumio Kishida, în marja reuniunii Adunării Generale a ONU care are loc la New York, a declarat marţi un purtător de cuvânt din Downing Street, informează Reuters.

”Prim-ministrul a condamnat recentele provocări ale Chinei la adresa Taiwanului, care ameninţă zona economică specială a Japoniei”, se arată într-un comunicat.

Cei doi lideri au hotărât să lucreze împreună pentru a aborda ameninţarea strategică reprezentată de China, conform aceleiaşi surse, relatează Agerpres.

Truss şi Kishida au convenit asupra importanţei ca democraţiile să colaboreze, inclusiv în cadrul instituţiilor internaţionale, precum G7, pentru a limita ameninţările economice şi de securitate din partea ”regimurilor autoritare”, se spune în comunicat.

Liz Truss, care s-a întâlnit şi cu preşedintele francez Emmanuel Macron la New York, intenţionează să folosească prima sa deplasare în străinătate de la preluarea mandatului de premier, pe 6 septembrie, pentru a anunţat acordarea unui ajutor suplimentar de miliarde de lire sterline Ucrainei, pentru ca această ţară să continue să se apere împotriva invaziei ruse.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X