Vladimir Putin ordonă mobilizare parţială în Rusia în contextul invaziei în Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat miercuri o mobilizare militară parţială în Rusia pentru îndeplinirea obiectivelor „operaţiunii militare speciale” în Ucraina, în cursul unui discurs televizat către naţiune, potrivit Agerpres care citează presa internașională..

Putin a declarat că a semnat un decret privind mobilizarea parţială începând de miercuri a rezerviştilor pentru „operaţiunea militară specială” în Ucraina, ale cărei obiective nu s-au schimbat, a asigurat el.

În discursul său televizat, anunţat iniţial pentru marţi seara, dar care fusese amânat din motive neprecizate, preşedintele rus a afirmat că obiectivul său este „eliberarea” Donbasului, zonă minieră din estul Ucrainei compusă din regiunile Doneţk şi Lugansk şi că majoritatea populaţiei din această zonă nu doreşte să revină la ceea ce el a numit „sub jugul” Ucrainei.

Pe un ton marţial, Vladimir Putin a spus că sprijină referendumurile de anexare care vor fi organizate în teritoriile ucrainene ocupate de Rusia, spunând că este de „datoria lui morală” să-i protejeze pe locuitorii de aici de „neonaziştii” aflaţi la putere la Kiev.

Preşedintele rus a afirmat că ţara sa nu face decât să răspundă agresiunii Occidentului, care, potrivit lui, supune Moscova unui „şantaj nuclear”.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X