Companiile aeriene rusești nu mai vând bilete bărbaților adulți

Companiile aeriene rusești au primit ordin să nu mai vând bilete bărbaților apți combatanți, iar pagina operatorului feroviar pare să fi fost blocată sau nu mai face față solicitărilor. Doar cei care prezintă dispensă de la Ministerul Apărării pot călători în afara granițelor Rusiei.

„La câteva minute după ce Vladimir Putin a anunțat că a semnat un decret privind mobilizarea parţială, toate biletele directe pentru 21 septembrie către Istanbul și Erevan au fost epuizate.

Ca reacție, susține contul de Twitter WhereisRussiaToday,  „companiile aeriene rusești au încetat să mai vândă bilete bărbaților ruși cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani, cu excepția cazului în care aceștia pot face dovada aprobării de călătorie din partea Ministerului Apărării”.

De altfel, încă de marți, înainte de anunțul lui Vladimir Putin privind mobilizarea parțială, cererea de bilete de avion către destinațiile externe către care cetățenii ruși mai pot călători a crescut spectaculos.

În lipsa unei interdicții oficiale, general-colonelul în retragere Andrei Kartapolov, șeful Comisiei pentru Apărare al Dumei de Stat de la Moscova, i-a sfătuit pe cetățenii ruși să nu călătorească în străinătate și nici măcar să nu se deplaseze prin țară, potrivit Meduza – site web interzis în Rusia.

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a decretat miercuri dimineață mobilizarea parțială a rezerviștilor și a celor cu pregătire militară, pentru a stopa contra-ofensiva armatei Ucrainei de recuperare a teritoriilor ocupate în urma invaziei declanșate de Rusia în 24 februarie.

Site-ul căilor ferate rusești se blochează în mod repetat din cauza numărului mare de solicitări. Sute de mii de bărbați vor să cumpere bilete, pentru a pleca din localitățile lor.

Un canal de Telegram specializat în călătorii raportează cazuri în care bărbați ruși au fost întorși de la graniță de polițiștii de frontieră.

Sky News notează că prețul biletelor de avion cu plecare din Moscova în zilele următoare a crescut, altele s-au vândut complet după anunțul lui Vladimir Putin.

Zborurile Turkish Airlines care se îndreaptă spre orașe precum Istanbul și Belgrad din Moscova se numără printre cele mai căutate.

Moscow Times scrie că biletele de avion către Turcia Georgia și Armenia nu au mai fost disponibile la vânzare la câteva minute după anunțul făcut de Vladimir Putin.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X