Regina Danemarcei, diagnosticată cu COVID-19 după ce a participat la funeraliile Elisabetei a II-a

Regina Margrethe a II-a a Danemarcei a fost testată pozitiv pentru COVID-19, pentru a doua oară anul acesta, a anunţat miercuri casa regală daneză, potrivit Reuters.

Suverana în vârstă de 82 de ani, care se află la domnie de jumătate de secol, şi-a anulat întâlnirile din această săptămână.

Suverana Danemarcei a participat la funeraliile reginei Elisabeta a II-a luni la Londra. Ea a fost testată pozitiv marţi seara.

Regina Margrethe, care a fost vaccinată împotriva coronavirusului, a mai fost diagnosticată cu COVID-19 în februarie, prezentând simptome uşoare la vremea respectivă.

Un purtător de cuvânt al palatului nu a dorit să ofere detalii suplimentare despre aceste subiect.

Margrethe a II-a se află pe tron din 14 ianuarie 1972 şi este, de la moartea Elisabetei a II-a, singura regină din Europa şi monarhul cu cea mai lungă domnie de pe continent. În lume, doar sultanul din Brunei o depăşeşte cu patru ani de domnie, scrie AFP.

”Voi rămâne pe tron până când voi cădea de pe el”, dădea asigurări regina, mamă a doi fii, dintre care cel mai mare, Frederik, de 54 de ani, urmează să îi succeadă.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X