Cauza oficială a morții a Reginei Elisabeta a II-a

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit de „bătrâneţe”, la vârsta de 96 de ani, potrivit certificatului său de deces publicat joi. Regina Elisabeta a II-a, cel mai longeviv monarh britanic, a decedat pe 8 septembrie la ora 15:10 (14:10 GMT), conform documentului publicat de Arhivele Naţionale ale Scoţiei. Suverana a murit la reşedinţa ei privată din Balmoral.

Palatul Buckingham a publicat un comunicat în jurul orei 12:30 în aceeaşi zi în care spunea că medicii erau îngrijoraţi de starea de sănătate a reginei şi că aceasta va rămâne sub supraveghere medicală. Decesul ei a fost anunţat în mod oficial la ora 18:30.

Certificatul arată că decesul reginei a fost înregistrat de fiica ei, prinţesa Anne, pe 16 septembrie.

Suverana şi-a îndeplinit ultima sarcină oficială cu doar două zile înainte când a numit-o pe Liz Truss în funcţia de premier.

Regina Elisabeta a II-a, care s-a aflat timp de 70 de ani pe tronul Marii Britanii, suferea de la sfârşitul anului trecut de ceea ce Palatul Buckingham numise „probleme episodice de mobilitate”, obligând-o să se retragă din aproape toate angajamentele ei publice.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X