Liz Truss va participa la prima reuniune a Comunităţii politice europene

Premierul britanic, Liz Truss, a decis să participe la prima întâlnire a Comunităţii politice europene pe 6 octombrie la Praga, relatează agențiile internaționale de presă.

Şefa guvernului conservator intenţionează să participe pentru că energia şi migraţia, pe agenda reuniunii, sunt printre priorităţile ei şi necesită colaborarea cu alţi lideri europeni, potrivit agenţiei de presă britanice PA.

Potrivit site-ului Politico, Marea Britanie a făcut cunoscut europenilor că Liz Truss, în plină furtună din cauza planului ei masiv de reducere a impozitelor, doreşte nu doar să participe la întâlnirea din 6 octombrie, dar şi să găzduiască la Londra următorul summit al acestei noi instanţe.

Pe atunci ministru de externe, Liz Truss şi-a manifestat, totuşi, scepticismul faţă de proiectul unei platforme de dialog politic şi cooperare lansat de preşedintele francez, Emmanuel Macron, în mai.

„Preferinţa mea este să mă bazez pe structurile care există deja şi funcţionează cu succes, fie că sunt G7 sau NATO”, declarase ea.

Convertită târziu la cauza Brexit-ului, Liz Truss a adoptat adesea un ton dur faţă de UE şi a fost arhitectul legislaţiei vizând să ocolească acordul post-Brexit asupra Irlandei de Nord, o sursă de tensiuni cu Bruxellesul.

Potrivit unui responsabil european, la prima reuniune a Comunităţii politice europene (CPE) au fost invitate 44 de ţări.

Scrisoarea de invitaţie către liderii celor 27 şi ţărilor candidate la aderare sau vecinilor blocului a fost transmisă în numele preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, şi a premierului ceh, Petr Fiala, a cărui ţară deţine preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE.

Pe lângă cele 27 de state membre ale Uniunii, au fost invitaţi liderii celor şase ţări din Balcanii de Vest (Albania, Bosnia şi Herţegovina, Kosovo, Macedonia de Nord, Muntenegru şi Serbia), din Regatul Unit, Norvegia, Elveţia, Ucraina, Moldova, Islanda, Georgia, Turcia, Armenia, Azerbaidjan şi Liechtenstein.

Prima întâlnire, la care vor participa Charles Michel şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va avea loc la nivelul şefilor de stat şi de guvern pe 6 octombrie la Praga, în ajunul unui summit al celor 27 la 7 octombrie.

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X