România cumpără celebrele drone turcești Bayraktar, dar și elicoptere de luptă Airbus

Comisiile reunite de Apărare din Parlament au dat undă verde, prin vot unanim, pentru cumpărarea a 18 drone militare turcești Bayraktar, aparatele de zbor fără pilot cu care Kievul a reuşit să distrugă sute de blindate, sisteme de rachete, tunuri și garnituri de tren ale fostei Armate Roșii într-un timp foarte scurt.

Forțele Terestre Române vor fi dotate cu celebrele drone de luptă de fabricație turcească Bayraktar TB2, după ce comisiile reunite de Apărare din Parlament au dat undă verde pentru achiziția estimată la 300 de milioane de dolari, potrivit G4Media. Ministerul Apărării a cerut la 1 septembrie acordul Parlamentului pentru achiziția a 3 sisteme Bayraktar TB2 cu câte 6 baterii.

„Achiziția sistemelor de aeronave fără echipaj uman la bord (UAS) Bayraktar TB2 are în vedere implementarea Țintelor de Capabilități repartizate României în cadrul procesului NATO de planificare a apărării. De asemenea, contribuie la realizarea obiectivelor Programului privind transformarea Armatei României până în anul 2040. Astfel, prin această achiziție vor fi asigurate echipamente cu destinație militară și sisteme de armament în sprijinul unor categorii și comandamente de forțe ale Armatei, pentru realizarea unor structuri de forțe flexibile, cu un spectru larg de capabilități specifice secolului XXI, cu mijloace care să îi asigure supraviețuirea în câmpul tactic, o cunoaștere situațională extinsă și o putere de foc mărită”, se arată în documentul justificativ al solicitării.

MApN mai susține că sistemele vor ajunge la Forțele Terestre Române și că vor fi extrem de eficiente în misiunile de luptă. „Sistemele UAS menționate sunt destinate structurilor din cadrul Forțelor Terestre care acționează în mediul operațional și asigură sprijin informativ în timp real, continuu sau pe durată îndelungată, concomitent cu posibilitatea angajării țintei, fără a pune în pericol integritatea fizică a personalului aeronavigant”, susține Ministerul Apărării.

Aparatele Bayraktar TB2 au o autonomie de 27 de ore, o viteză maximă de 220 de kilometri pe oră şi un plafon de zbor la 5.500 de metri. Bayraktar TB2 pot fi folosite pentru misiuni de supraveghere, pentru dirijarea focului artileriei sau bombardament şi atac la sol. Drona are o lungime de 6,5 metri, o anvergură a aripilor de 12 metri şi poate transporta echipamente sau armament cu o greutate maximă de 150 kg.

TB2 are patru puncte de prindere pentru armament. Comparativ cu dronele de fabricaţie occidentală, Bayraktar TB2 au un cost extrem de redus dacă avem în vedere raportul calitate/preţ. O dronă de fabricaţie turcească are un preţ unitar de 5 milioane de dolari, în timp ce o dronă General Atomics MQ-9 Reaper, de producţie americană, mai performantă, este adevărat, costă 32 de milioane de dolari.

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a cerut Parlamentului să aprobe achiziția a două elicoptere militare Airbus H215M cu 150 de milioane de euro, potrivit G4Media. Instituția de apărare arată că elicopterele trebuie să fie dotate cu capabilități de luptă la suprafață (armament și tehnică de luptă).

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X