Cartea de memorii a prinţului Harry, va fi lansată în ianuarie 2023

Ducele de Sussex îşi va lansa memoriile în ianuarie 2023, a anunţat Penguin Random House, potrivit The Independent.

Cartea „personală şi emoţionantă” a prinţului Harry, intitulată „Spare”, va fi lansată pe 10 ianuarie.

Veniturile obţinute din această carte vor sprijini două organizaţii caritabile. Prima este Sentebale, căreia Harry i-a donat 1,5 milioane de dolari (1,29 milioane de lire sterline). Harry a fondat organizaţia, care sprijină copiii şi tinerii vulnerabili din Lesotho şi Botswana, bolnavi de HIV/SIDA, împreună cu prinţul Seeiso.

A doua organizaţie este WellChild, aflată sub patronajul lui Harry de 15 ani, care va primi o donaţie de 300.000 de lire sterline. WellChild face posibil ca tinerii şi copiii cu nevoi complexe de sănătate să fie îngrijiţi la domiciliu în loc de spital, ori de câte ori este posibil.

„A fost una dintre cele mai sfâşietoare imagini ale secolului XX: doi băieţi, doi prinţi, mergând în spatele sicriului mamei lor, în timp ce lumea privea îndurerată şi îngrozită”, se indică în descrierea oficială a cărţii. „În timp ce Diana, Prinţesa de Wales, era înmormântată, miliarde de oameni s-au întrebat ce gândesc şi ce simt prinţii – şi cum se vor desfăşura vieţile lor de acum încolo. Pentru Harry, aceasta este, în sfârşit, acea poveste”, se precizează în descriere.

„Cu onestitatea sa brută şi neabătută, ‘Spare’ este o publicaţie de referinţă, plină de informaţii, revelaţii, autoexaminare şi înţelepciune greu câştigată despre puterea eternă a iubirii asupra durerii”, continuă aceasta.

Un audiobook narat de prinţ va fi, de asemenea, lansat pe 10 ianuarie.

Sursa foto: Twitter

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X