Rishi Sunak, a cerut o evaluare a războiului din Ucraina

Premierul Marii Britanii, Rishi Sunak, a ordonat un raport care să evalueze evoluţiile războiului din Ucraina, pentru a putea cântări contribuţiile militare ale Marii Britanii, iar oficiali de rang înalt se tem că şeful guvernului de la Londra ar putea avea o abordare mult mai precaută faţă de cea a predecesorului său Boris Johnson, în timp ce războiul intră într-o fază-cheie, relatează BBC.

Downing Street insistă asupra faptului că Rishi Sunak susţine ferm Ucraina, dar solicitarea premierului a tras un semnal de alarmă în rândul unor oficiali de la Whitehall, întrucât comandanţii militari spun că livrările de arme către Ucraina s-ar putea dovedi decisive în lunile de iarnă care vor urma.

O sursă de la Whitehall a comparat exerciţiul de a examina războiul şi modul în care sunt folosite echipamentele militare britanice cu o analiză „la tablă, de tip Goldman Sachs”.

„Războaiele nu se câştigă la tablă. Războaiele se câştigă cu instinct. La început, a fost Boris (Johnson) care s-a aşezat şi a spus: „Hai să ne băgăm”. Aşa că Rishi trebuie să-şi canalizeze Boris-ul din interior în materie de politica externă”, a spus sursa BBC. Auditul, a mai spus sursa, care poartă numele de „analiză bazată pe date”, este conceput pentru a evalua progresul războiului şi semnificaţia contribuţiilor militare ale Regatului Unit în Ucraina. „Nu este vorba despre o declaraţie de intenţie. Este vorba despre a analiza ce am investit şi ce am obţinut”, a precizat sursa.

Potrivit BBC, preşedintele Volodimir Zelenski este la curent cu dezbaterea care s-a iscat în Marea Britanie cu privire la sprijinul acordat Ucrainei şi îl încurajează pe Rishi Sunak să menţină un sprijin militar puternic pentru ţara sa. „Preşedintele Zelenski a simţit ce se întâmplă. Aşa că a vorbit cu Rishi. Încearcă să îl inspire, spunându-i că britanicii sunt marii eliberatori, mari luptători. Avem nevoie de voi. Ridicaţi-vă la înălţimea aşteptărilor!”, a declarat sursa citată de BBC.

Prima deplasare în străinătate a lui Rishi Sunak, după ce a devenit prim-ministru, a fost în Ucraina, reaminteşte BBC. Într-un tweet, Rishi Sunak a declarat atunci că Marea Britanie va fi alături de Ucraina „până la capăt”.

Marea Britanie a fost unul dintre cei mai mari furnizori de ajutor militar pentru Kiev de când forţele trimise de Vladimir Putin au invadat Ucraina, în februarie.

Solicitarea lui Rishi Sunak de evaluare a războiului vine într-un moment crucial al conflictului. Oficiali de rang înalt de la Whitehall consideră că Ucraina şi Rusia au ajuns într-un punct mort. Singura modalitate, spun ei, pentru ca una dintre părţi să obţină un avantaj este creşterea substanţială a aprovizionării cu armament. Rusia a rămas efectiv fără provizii, iar Ucraina nu-şi poate reface arsenalul de arme decât cu ajutorul SUA şi al principalelor puteri militare din Europa, în frunte cu Marea Britanie.

Surse de la Whitehall spun că amiralul Tony Radakin, şeful Statului Major al Apărării, a transmis acest mesaj în termeni diplomatici în cadrul unei prelegeri susţinute săptămâna aceasta. El a spus că „dulapul militar rusesc este gol” şi a părut să lanseze un apel la mobilizare pentru continuarea sprijinului pentru Ucraina.

„Vremurile extraordinare cer un răspuns extraordinar. Acest lucru explică de ce Rusia pierde. Iar lumea liberă câştigă… Cu condiţia să ne menţinem coeziunea şi hotărârea, victoria reală care ne stă la îndemână este mult mai semnificativă”, a declarat şeful Statului Major al Apărării, Sir Tonu Radakin, la Royal United Services Institute (RUSI).

Ucraina a cerut, de asemenea, în această săptămână, mai mult armament. Generalul Valeri Zalujni, şeful forţelor armate ucrainene, a declarat pentru „The Economist”: „Ştiu că pot învinge acest inamic. Dar am nevoie de resurse. Am nevoie de 300 de tancuri, 600-700 de vehicule de luptă pentru infanterie, 500 de obuziere”.

Congresul american a dat Pentagonului aprobarea de principiu, la începutul acestei luni, de a cumpăra armament substanţial pentru Ucraina. Dar „The Economist” a relatat că este posibil ca aceste arme să nu ajungă la timp pentru o ofensivă de primăvară, anul viitor.

Unele surse de la Whitehall văd în această abordare un semn al prudenţei înnăscute faţă de Ucraina a preşedintelui american Joe Biden, care este preocupat mai degrabă să nu provoace un conflict mai amplu, global. Există unele temeri la Whitehall că Rishi Sunak ar putea sfârşi prin a încuraja prudenţa preşedintelui american, potrivit BBC.

Sursa BBC a arătat că până acum Londra a făcut presiuni amicale asupra SUA pentru a-şi spori sprijinul pentru Ucraina. „Nu vrem ca Rishi să vină şi să-i confirme precauţia lui Biden. Vrem ca el să o îndepărteze, în felul în care a făcut-o Boris”, a declarat sursa BBC.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X