Messi a anunţat că finala de duminică va fi ultimul său meci la o Cupă Mondială

Lionel Messi, starul şi căpitanul selecţionatei de fotbal a Argentinei, a anunţat că finala Cupei Mondiale din Qatar va fi ultimul meci din cariera sa pe care îl va disputa la un turneu final mondial, informează Reuters.

„Mă simt foarte fericit că pot realiza acest lucru, să îmi închei călătoria la Cupa Mondială disputând ultimul meu meci într-o finală. Sunt mulţi ani până la următorul Mondial (care va avea loc în 2026 – n.red.) şi nu cred că voi mai fi capabil să o fac. Aşa că să termin în acest mod este cel mai bine”, a declarat Messi după victoria clară a Argentinei în faţa Croaţiei (scor 3-0), marţi seara, în prima semifinală a Mondialului din Qatar.

În vârstă de 35 de ani, Lionel Messi dispută în prezent a cincea sa Cupă Mondială, depăşindu-i pe compatrioţii săi Diego Maradona şi Javier Mascherano, ambii cu câte patru prezenţe la turnee finale.

Messi, desemnat „jucătorul meciului” cu Croaţia, a marcat marţi al cincilea său gol la competiţia din Qatar şi a ajuns la un total de 11 goluri la Cupa Mondială, cu unul în plus faţă de Gabriel Batistuta, fostul golgheter al naţionalei Albiceleste.

„Recordurile sunt bune, dar cel mai important este să atingi obiectivul grupului, care este cel mai frumos lucru dintre toate. Suntem la un singur pas de ce ne-am propus, după ce ne-am luptat din greu şi vom face totul ca de această dată să se întâmple”, a spus căpitanul argentinian.

Argentina, dublă campioană a lumii (1978, 1986), va întâlni duminică în finala Cupei Mondiale 2022, Franţa, deţinătoarea trofeului.

Și mijlocaşul spaniol Sergio Busquets şi-a anunţat vineri retragerea internaţională, după ce a participat cu La Roja la Cupa Mondială din Qatar 2022, scrie AFP.

„După aproape 15 ani şi 143 de meciuri, a sosit momentul să-mi iau rămas bun de la prima reprezentativă. A fost o onoare să-mi reprezint ţara şi să o conduc la cel mai înalt nivel, să fiu campion mondial şi european, să fiu căpitan şi să joc atâtea meciuri, cu mai mult sau mai puţin succes, dar mereu dând totul şi aducându-mi astfel contribuţia la progresul echipei”, a scris jucătorul lui FC Barcelona, în vârstă de 34 de ani, pe reţelele de socializare.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X