Peste jumătate dintre pasagerii unor zboruri din China, testaţi pozitiv pentru COVID-19 în Italia

Regiunea Lombardia din nordul Italiei a început luni testarea obligatorie pentru COVID-19 a tuturor pasagerilor de pe zborurile venite din China, fără a aştepta decizia oficială în acest sens a guvernului de la Roma anunţată miercuri, iar primele rezultate arată că mai mult de jumătate dintre pasagerii testaţi sunt infectaţi, transmite Reuters.

Italia, care a fost în februarie 2020 prima ţară europeană lovită puternic de coronavirusul SARS-CoV-2 după descoperirea acestuia în China, este acum tot prima care impune teste obligatorii persoanelor venite din această ţară confruntată cu o explozie a infectărilor după ce guvernul de la Beijing a pus capăt politicii zero-COVID sub presiunea protestelor care au cerut relaxarea restricţiilor.

Pe principalul aeroport din nordul Italiei, Milano-Malpensa, pasagerii a două zboruri venite luni de la Beijing şi Shanghai au fost testaţi; dintre cei 62 de pasageri ai primului zbor, 35 au fost testaţi pozitiv, iar pentru al doilea zbor testul este pozitiv în cazul a 62 din cei 120 de pasageri.

Și Statele Unite vor solicita un test Covid negativ din 5 ianuarie pentru toate persoanele care vin cu avionul din China, măsură luată din cauza numărului crescut de cazuri în această ţară şi a lipsei de informaţii comunicate de Beijing, a anunţat miercuri un oficial american, relatează AFP.

Din 5 ianuarie, „toate persoanele care călătoresc cu avionul de la vârsta de 2 ani şi peste şi care vin din China vor fi obligate să facă un test cu cel mult două zile înainte de plecare”, indiferent de cetăţenie sau statutul de vaccinare, a precizat sursa citată.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X