Victorie judiciară a unor locatari londonezi împotriva muzeului Tate Modern

Proprietarii unor apartamente cu pereţi din geam şi ale căror spaţii interioare sunt vizibile de pe o platformă de observare a muzeului Tate Modern, o atracţie turistică emblematică din Londra, au obţinut miercuri o victorie în lupta lor în instanţă împotriva instituţiei muzeale, pe care o acuză de atingeri aduse vieţii private, informează AFP.

Curtea Supremă a Regatului Unit a dat câştig de cauză proprietarilor celor cinci apartamente situate într-o clădire rezidenţială de lux, aflată la o distanţă de doar câţiva metri de acest muzeu de artă modernă.

Galeria exterioară de etajul al 10-lea al muzeului Tate Modern, deschisă în 2016 şi vizitată de sute de mii de persoane în fiecare an, oferă o vedere panoramică asupra Londrei.

Ea oferă însă o vedere indiscretă şi asupra apartamentelor cu pereţi din sticlă, fapt care îi face pe proprietarii lor să se afle „sub observaţia constantă (a vizitatorilor) pentru cea mai mare parte a zilei, în fiecare zi din săptămână”, a considerat judecătorul George Legatt, anunţând decizia Curţii Supreme.

„Nu este dificil să îţi imaginezi cât este de apăsător pentru orice persoană normală să trăiască în astfel de circumstanţe”, a adăugat judecătorul britanic, comparând situaţia reclamanţilor cu cea a unor animale „expuse într-o grădină zoologică”.

Galeria exterioară a muzeului Tate Modern reprezintă „o neplăcere” pentru aceste persoane, care erau fotografiate cu regularitate de vizitatori, iar unele dintre fotografii erau publicate apoi pe reţelele de socializare, a insistat acelaşi judecător.

Situaţia neplăcută „merge dincolo de tot ceea ce poate fi considerat ca fiind necesar sau ca o consecinţă naturală a unei utilizări obişnuite şi comune” a unui muzeu precum Tate Modern, a argumentat George Legatt.

Cererea reclamanţilor a fost respinsă de două ori de justiţia britanică înaintea acestui recurs intentat la Curtea Suprem, care va permite ca plângerea lor să fie din nou examinată, pentru a se decide măsurile ce pot fi adoptate pentru a elimina problema reclamată în instanţă.

Ei propun, de exemplu, interzicerea accesului într-o parte a galeriei sau instalarea unui dispozitiv pentru a bloca vederea spre apartamentele lor.

Contactaţi de AFP, reprezentanţii de la Tate Modern au refuzat să facă declaraţii despre un proces aflat încă în curs de desfăşurare.

Galeria este în prezent închisă, la fel ca şi alte spaţii ale muzeului londonez, care nu au fost deocamdată redeschise din cauza pandemiei de COVID-19.

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X