O capsulă radioactivă pierdută în statul Australia de Vest a fost găsită

Autorităţile australiene au găsit miercuri o capsulă radioactivă pierdută într-o regiune îndepărtată vastă din statul Australia de Vest, după căutări care au durat aproape o săptămână, efectuate de-a lungul a 1.400 de kilometri de autostradă, a anunţat un serviciu pentru intervenţii de urgenţă, transmite Reuters.

Capsula a fost descoperită când un vehicul echipat cu echipamente de detecţie specializate, care se deplasa cu 70 km/h, a depistat radiaţia emisă de aceasta, potrivit autorităţilor din Australia de Vest. Echipa de căutare a folosit apoi echipament pentru detectarea radiaţiilor pentru a localiza capsula, care se afla pe marginea drumului, la doi metri de carosabil.

Armata a verificat capsula, aceasta urmând să fie transportată joi la o unitate securizată din oraşul Perth, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă ministrul pentru Situaţii de Urgenţă din statul Australia de Vest, Stephen Dawson.

„Având în vedere sfera zonei vizate, localizarea acestui obiect a fost o provocare monumentală, grupurile de căutare găsind literalmente acul în carul de fân”, a spus Dawson.

Capsula radioactivă făcea parte dintr-o jojă utilizată în industria minieră pentru măsurarea densităţii minereului de fier de la mina Gudai-Darri a companiei Rio Tinto din regiunea îndepărtată Kimberley din Australia de Vest. Capsula era transportată la o unitate din suburbiile oraşului Perth când a căzut dintr-un autotren pe parcursul traseului de 1.400 de kilometri.

Autorităţi din cadrul departamentului pentru situaţii de urgenţă din Australia de Vest şi din domeniul apărării, specialişti în radiaţii şi alţii au „pieptănat” zona care se întindea de-a lungul autostrăzii pentru a găsi capsula care a fost pierdută în mers în urmă cu peste două săptămâni.

Potrivit autorităţilor, capsula a căzut dintr-un autotren şi a aterizat pe marginea drumului, adăugând că riscul de contaminare în zona respectivă este redus.

Capsula argintie, de 6 mm în diametru şi 8 mm lungime conţine o substanţă radioactivă, Cesiu-137, care emite radiaţii echivalente cu zece radiografii pe oră.

Autorităţile sanitare au avertizat populaţia împotriva oricărei manipulări a acestui obiect susceptibil de a provoca arsuri sau sindromul iradierii acute şi au recomandat păstrarea unei distanţe de minimum cinci metri de capsulă.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X