Pentagonul urmăreşte un presupus balon de spionaj chinezesc care zboară deasupra SUA

SUA urmăresc un presupus balon chinezesc de supraveghere de la mare altitudine care zboară deasupra zonei continentale a Statelor Unite, au afirmat, joi, oficiali ai Apărării, o descoperire care riscă să pună mai multă presiune asupra relaţiilor SUA-China, deja tensionate, scrie CNN.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul de brigadă Patrick Ryder, a afirmat că Guvernul SUA următeşte balonul de câteva zile, zburând deasupra nordului Statelor Unite, adăugând că acesta ”zboară la o altitudine mult deasupra traficului aerian comercial şi nu prezintă o ameninţare militară sau fizică pentru oamenii de la sol”.

Un oficial al Apărării a spus că oficialii militari l-au sfătuit pe preşedintele Joe Biden ca obiectul să nu fie doborât, de teamă că resturile ar putea pune în pericol siguranţa oamenilor de la sol.

”Suntem siguri că acest balon de supraveghere la mare altitudine aparţine (Chinei)”, a spus oficialul. ”Exemple de astfel de activităţi au mai fost observate în ultimii ani, inclusiv înaintea acestei administraţii”, a adăugat el.

Traiectoria curentă de zbor a balonului îl poartă pe deasupra ”unui număr de site-uri confidenţiale”, dar oficialul a afirmat că acesta nu prezintă un risc semnificativ în ceea ce priveşte colectarea de informaţii. Balonul este estimat a avea ”valoare adăugată limitată” din perspectiva colectării de informaţii, a menţionat oficialul.

SUA, a spus oficialul, ”face totuşi paşi pentru a se proteja faţă de colectarea de informaţii confidenţiale de către spionajul străin. Urmărim de asemenea ce abilităţi ar putea avea în a obţine date şi continuăm să monitorizăm balonul în timp ce zboară deasupra zonei continentale a Statelor Unite”.

SUA consideră că sateliţii de spionaj chinezeşti de pe orbita joasă a Pământului sunt capabili să ofere informaţii similare sau chiar mai bune, limitând valoarea a ceea ce Beijingul ar putea afla de la balonul de mare altitudine, care are dimensiunea a trei autobuze, potrivit unui alt oficial al Apărării.

”Nu creează valoare adăugată semnificativă faţă de ceea ce China adună cel mai probabil prin alte lucruri, precum sateliţi pe orbita joasă a Pământului”, a declarat oficialul Apărării.

Oficiali ai securităţii naţionale a SUA au avertizat constant asupra încercărilor de spionaj ale Chinei şi prezenţa balonului în SUA vine într-un moment sensibil, în care secretarul de stat Antony Blinken este aşteptat să călătorească la Beijing în zilele următoare, o vizită importantă, care vine după întâlnirea preşedintelui Joe Biden cu preşedintele Chinei Xi Jinping, de anul trecut.

Foto: CNN

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X