Separatiștii scoțieni vor ieși la vot în martie pentru a desemna succesorul premierului Nicola Sturgeon

În urma demisiei surprinzătoare a premierului Nicola Sturgeon, partidul său, SNP, a stabilit joi un calendar pentru numirea succesorului său care va avea dificila sarcină de a prelua stindardul cauzei separatiste, notează AFP.

Un vot intern al partidului va avea loc între 13 şi 27 martie, a anunţat Partidului Naţional Scoţian (SNP) joi seară, la finalul unei reuniuni a responsabililor săi pentru a stabili modalităţile de desemnare a viitorului lor lider.

Un calendar strâns – campania precedentă, din 2004, a durat două luni şi jumătate – care ilustrează dorinţa separatiştilor de a soluţiona cât mai repede această problemă a succesiunii premierului Nicola Sturgeon, la mai puţin de doi ani până la următoarele alegeri legislative din Regatul Unit.

Candidaţii vor avea termen până pe 24 februarie să se declare.

Deocamdată, nimeni nu a făcut acest pas, dar potrivit presei locale, ministrul sănătăţii Humza Yousaf şi-ar putea anunţa candidatura în curând. Printre ceilalţi potenţiali pretendenţi se află ministrul de finanţe Kate Forbes şi fostul deputat Angus Robertson. Adjunctul lui Nicola Sturgeon, John Swinney, presupus candidat, a anunţat că nu se înscrie în cursă.

Oricine va fi viitorul premier, acesta va avea sarcina grea de a prelua ştafeta de la Nicola Sturgeon, care a ridicat la culme susţinerea cauzei independenţei, fără să o ducă, totuşi, la bun sfârşit până acum, Londra refuzând perspectiva unui nou referendum.

Responsabilii partidului au decis astfel joi seară să amâne un congres crucial pe această temă care urma să aibă loc în martie.

Premierul scoţian Nicola Sturgeon şi-a anunţat miercuri demisia, după opt ani la putere.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X