Câteva mii de persoane sunt încă dispărute la o săptămână după ce ciclonul Gabrielle a lovit Noua Zeelandă

Bilanţul provocat de ciclonul Gabrielle în Noua Zeelandă a urcat duminică la 11 morţi, în contextul în care alte câteva mii de persoane sunt în continuare dispărute la o săptămână după ce această furtună a lovit Insula de Nord a ţării, informează Reuters.

Ciclonul Gabrielle s-a abătut asupra celei mai nordice regiuni a Noii Zeelande pe 12 februarie şi s-a deplasat apoi de-a lungul coastei estice a ţării, provocând distrugeri pe scară largă. Prim-ministrul Chris Hipkins a declarat că ciclonul Gabrielle reprezintă cel mai mare dezastru natural care s-a produs în Noua Zeelandă în acest secol.

Duminică, Poliţia neozeelandeză a anunţat că alte două persoane au murit în zona devastată Hawke’s Bay în circumstanţe asociate acestui ciclon.

Este posibil să existe şi alte victime, a declarat premierul Chris Hipkins în faţa reporterilor din capitala ţării, Wellington, întrucât 6.431 de oameni sunt încă dispăruţi. Alte 3.216 de persoane dintre cele declarate iniţial dispărute au fost găsite în siguranţă.

Viaţa de zi cu zi „a fost întoarsă cu susul în jos” de acest dezastru natural, iar eforturile de reconstrucţie reprezintă „un munte aflat în faţa noastră”, a mai spus prim-ministrul neozeelandez, care a vorbit despre telecomunicaţii întrerupte, penurii de apă potabilă şi drumuri avariate care restricţionează accesul în anumite zone ale ţării.

Lanţurile de aprovizionare au fost grav afectate şi provoacă probleme în domeniul transporturilor de bunuri, multe recolte au fost distruse, iar 28.000 de locuinţe sunt în continuare fără curent electric.

„Dimensiunea reală a devastărilor şi a pierderilor devine pe zi ce trece tot mai clară”, a adăugat premierul Chris Hipkins.

O echipă din Fiji va ajunge în Noua Zeelandă în zilele următoare pentru a oferi asistenţă în cadrul eforturilor de reconstrucţie, fiind una dintre cele 12 misiuni de asistenţă internaţională primite până acum de această ţară. Douăzeci şi şapte de angajaţi ai serviciilor de urgenţe din Australia participă deja la misiunile de salvare şi reconstrucţie, a precizat premierul neozeelandez.

Echipaje ale agenţiilor de intervenţie şi militari neozeelandezi aruncă din elicopter provizii de o importanţă critică pentru comunităţile rămase izolate în urma ciclonului Gabrielle, care a inundat ferme şi locuinţe, a distrus poduri şi a ucis numeroase animale.

Poliţia neozeelandeză a trimis 100 de poliţişti suplimentari în Hawke’s Baye şi în localitatea învecinată Tairawhiti, inclusiv în zone izolate, după apariţia unor informaţii despre comiterea unor furturi şi jafuri.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X