Vizită surpriză la Kiev a preşedintelui Joe Biden

Preşedintele american Joe Biden a efectuat luni o vizită-surpriză în capitala Ucrainei, Kiev, cu câteva zile înaintea marcării unui an de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, la 24 februarie 2022, transmit agenţiile de presă.

EFE menţionează că aceasta este prima vizită a preşedintelui american de la declanşarea invaziei ruse.

Biden s-a întâlnit la Kiev cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski. Cei doi lideri s-au văzut ultima dată la 21 decembrie, în timpul unei deplasări istorice a preşedintelui ucrainean la Washington, în cadrul primei sale vizite în străinătate după izbucnirea războiului.

Biden a anunţat cu prilejul vizitei sale la Kiev un ajutor suplimentar în valoare de 500 de milioane de dolari şi a transmis că în această săptămână va anunţa noi sancţiuni împotriva Rusiei.

La rândul său, Zelenski a declarat că a discutat cu Biden despre armament cu rază lungă de acţiune.

Vizita lui Biden nu a fost anunţată din raţiuni de securitate. Detaliile referitoare la programul şi la modul în care Biden a ajuns la Kiev rămân neclare, scrie dpa.

Sirenele antiaeriene au răsunat în capitala ucraineană în timp ce Biden se afla la Kiev, însă nu au existat relatări privind atacuri aeriene sau cu rachete ruse, notează Reuters.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X