Joe Biden a sosit în Polonia cu trenul, după vizita surpriză din Ucraina

Preşedintele american Joe Biden a sosit luni seară în Polonia cu trenul din Ucraina, după o vizită-surpriză la Kiev, a informat agenţia de presă poloneză PAP, citată de France Presse.

Joe Biden a sosit în jurul orelor 20:30 (19:30 GMT) la gara Przemysl din sud-estul Poloniei, a precizat PAP, conform Agerpres.

Preşedintele american s-a întâlnit la Kiev cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski. Cei doi lideri s-au văzut ultima dată la 21 decembrie, în timpul unei deplasări istorice a şefului statului ucrainean la Washington, în cadrul primei sale vizite în străinătate după izbucnirea războiului.

Președintele SUA va fi în Polonia până miercuri, 22 februarie, timp în care se va întâlni cu președintele Andrzej Duda și va ține un discurs adresat cetățenilor polonezi, care va avea loc marți la Palatul Regal din Varșovia.

De asemenea, Biden se va întâlni cu liderii politici ai structurii de apărare „București 9”, fondată în 2015 în București. Vizita lui Biden va fi a doua în Polonia de când Rusia a invadat Ucraina, pe 24 februarie 2022.

Președintele american a mai fost aici în martie 2022, când s-a întâlnit cu președintele Duda, dar și cu oficiali ucraineni veniți special la Varșovia, precum ministrul de Externe Dmytro Kuleba și ministrul Apărării Oleksii Reznikov.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X