Comisia Europeană propune introducerea unui permis auto digital, valabil în toate țările membre UE

Comisia a prezentat propuneri de modernizare a normelor privind permisele de conducere, inclusiv introducerea unui permis de conducere digital valabil în întreaga UE, precum și noi dispoziții pentru a facilita aplicarea normelor de circulație la nivel transfrontalier. Noile norme vor asigura îmbunătățirea siguranței rutiere, susține Comisia Europea, iar aceastea includ:

– O perioadă de probă de cel puțin doi ani pentru conducătorii auto începători după trecerea testului și o normă de toleranță zero pentru conducerea sub influența alcoolului. Acest lucru este esențial deoarece, chiar dacă șoferii tineri reprezintă doar 8 % din totalul conducătorilor auto, 2 din 5 coliziuni mortale implică un conducător auto sau un motociclist cu vârsta sub 30 de ani.

– Oferirea posibilității tinerilor de a-și susține testul și de a începe conducerea acompaniată de autoturisme și camioane începând cu vârsta de 17 ani, pentru a dobândi experiență de conducere auto.

– Adaptarea formării și testării conducătorilor auto pentru o mai bună pregătire a acestora cu privire la prezența utilizatorilor vulnerabili pe șosea. Acest lucru va contribui la îmbunătățirea siguranței pentru pietoni, bicicliști, precum și pentru utilizatorii de scutere electrice și biciclete electrice, pe măsură ce UE trece la o mobilitate urbană mai durabilă.

– O evaluare mai bine direcționată a aptitudinii din punct de vedere medical, luând în considerare progresele înregistrate în tratamentul medical pentru boli precum diabetul. Conducătorii auto vor fi, de asemenea, încurajați să își actualizeze aptitudinile și cunoștințele de conducere pentru a ține pasul cu evoluțiile tehnologice.

De asemenea, pentru a simplifica recunoașterea permiselor de conducere între statele membre, Comisia propune introducerea unui permis de conducere digital, în premieră mondială. ”Înlocuirea, reînnoirea sau preschimbarea unui permis de conducere vor fi mult mai ușoare, deoarece toate procedurile vor fi online. În aceeași ordine de idei, pentru cetățenii din țări din afara UE cu standarde comparabile de siguranță rutieră va fi mai ușor să își schimbe permisul de conducere cu unul UE”, susține CE.

”Normele de testare actualizate vor ține seama de tranziția către vehicule cu emisii zero. Acestea vor evalua, de exemplu, cunoștințele și competențele legate de sistemele avansate de asistență la conducere și de alte tehnologii automatizate. Șoferii începători vor fi, de asemenea, informați cu privire la modul în care stilul lor de conducere are un impact asupra emisiilor lor – de exemplu, momentul schimbării treptelor de viteză. În cele din urmă, masa permisă a unui vehicul din categoria B va fi ajustată pentru vehiculele alimentate cu combustibili alternativi, deoarece vehiculele cu emisii zero care funcționează pe bază de baterii pot fi mai grele”, mai precizează instituția europeană.

Comisia Europeană precizează că legea actuală acoperă unele dintre cele mai frecvente și mai flagrante infracțiuni, cum ar fi excesul de viteză și conducerea sub influența alcoolului, însă propune extinderea domeniului de aplicare al infracțiunilor rutiere la:

– nemenținerea unei distanțe suficiente în raport cu vehiculul din față;

– depășirea periculoasă;

– parcarea periculoasă;

– traversarea uneia sau mai multor linii albe continue;

– conducerea pe sens interzis;

– nerespectarea normelor privind utilizarea coridoarelor de urgență;

– utilizarea unui vehicul supraîncărcat.

Aceste adăugiri vor contribui la reducerea impunității pentru astfel de infracțiuni și vor îmbunătăți capacitatea statelor membre de a sancționa contravenienții din alte state membre. Aceasta va asigura, de asemenea, tratamentul egal al contravenienților rezidenți și nerezidenți.

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X