UEFA le va returna banii pe bilete fanilor lui Liverpool, după haosul de la finala Ligii Campionilor

UEFA a anunţat marţi că le va returna banii pe bilete tuturor fanilor echipei engleze de fotbal FC Liverpool care au venit anul trecut în capitala Franţei pentru a asista la finala Ligii Campionilor, pierdută la limită în faţa formaţiei spaniole Real Madrid (0-1), informează L’Equipe.

Forul fotbalistic continental îi va despăgubi pe cei 19.168 suporteri ai lui Liverpool care au făcut deplasarea la Paris, pe 28 mai 2022, şi care au cheltuit între 56 şi 653 de euro pe bilete.

Astfel, UEFA va vărsa suma de 3,4 milioane de euro clubului englez, care va fi însărcinat cu distribuirea banilor către fani, un gest salutat de organizaţiile locale ale suporterilor.

Finala Champions League 2021-2022 a fost amânată cu 36 de minute, după ce mii de suporteri ai lui Liverpool nu au putut intra pe Stade de France.

Poliţia franceză a fost filmată făcând uz de gaze lacrimogene împotriva fanilor, inclusiv a femeilor şi copiilor. Deşi iniţial UEFA a dat vina pe fanii clubului englez pentru haosul creat, organismul fotbalistic continental şi-a cerut ulterior scuze, după publicarea unui raport independent care a stabilit că forul european este principalul responsabil.

La jumătatea lunii trecute, clubul FC Liverpool a solicitat Uniunii Europene de Fotbal să adopte măsuri concrete pentru a evita noi derapaje în materie de securitate în jurul stadioanelor.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X