Rusia ar fi recuperat bucăți din drona americană doborâtă în Marea Neagră

Echipaje ale Forţelor Navale ruse au recuperat mici fragmente ale dronei militare americane care s-a prăbuşit în Marea Neagră, afirmă un oficial de la Washington, potrivit CNN. Echipele de intervenţie ruse ar fi colectat mici fragmente ale fuselajului exterior.

Un oficial american a declarat pentru CNN că rușii au găsit resturi de sticlă sau bucăți mici din drona MQ-9 Reaper. Anterior acestei declarații, CNN anunța că Rusia a ajuns la locul unde aparatul a căzut în Marea Neagră, la aproximativ 70-80 de mile sud-vest de Crimeea.

De altfel, Rusia anunțase că va încerca să recupereze drona americană căzută în Marea Neagră, conform secretarului Consiliului de Securitate de la Moscova, Nikolai Patruşev. ”Nu ştiu dacă vom reuşi să o recuperăm sau nu, dar trebuie încercat. Şi cu siguranţă ne vom ocupa de asta. Sper, desigur, cu succes”, a declarat miercuri Patruşev la postul TV Rossia-1, potrivit EFE.

Mai devreme, purtătorul de cuvânt pentru securitate naţională al Casei Albe, John Kirby, a declarat că Statele Unite nu şi-au recuperat drona şi probabil aceasta nici nu va putea fi recuperată, având în vedere adâncimea apei în zona unde s-a prăbuşit. ”Am făcut imposibil ca ei să poată culege ceva cu valoare de informații din rămășițele acelei drone, indiferent de rămășițele care ar putea fi pe suprafața apei.”, a declarat miercuri John Kirby.

După coliziunea dintre drona americană și avioanele de luptă rusești marți dimineața devreme, operatorii de drone au luat măsuri pentru a șterge software-ul sensibil al dronei înainte de a cădea în Marea Neagră. ”Orice a mai rămas este probabil nimic de valoare intrinsecă reală pentru ei în termeni de reinginerie sau ceva de genul acesta”, a mai spus Kirby.

Drona MQ-9 doborâtă deasupra Mării Negre a decolat din România, scrie New York Times, citând un oficial militar american. Publicația notează că aceștia au privit șocați imaginile transmise de dronă, în care se vede cum aceasta a fost ”hărțuită” de avioanele de luptă rusești Su-27

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a declarat, miercuri, în cadrul unei convorbiri telefonice cu omologul său american, că intensificarea operaţiunilor de spionaj desfăşurate de Statele Unite a fost una din cauzele incidentului din Marea Neagră dintre aviaţia rusă şi o dronă americană, informează AFP.

”Cauzele incidentului sunt nerespectarea de către Statele Unite a zonei de zbor restricţionate (…) din cauza desfăşurării operaţiunii militare speciale (în Ucraina), precum şi a intensificării activităţilor de informaţii împotriva intereselor Rusiei”, a spus Serghei Şoigu, citat într-un comunicat de presă al Ministerului rus al Apărării, asigurând că Moscova ”va reacţiona proporţional” la viitoarele ”provocării” americane.

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a declarat miercuri că Statele Unite vor continua să zboare ”acolo unde permite dreptul internaţional.”

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X