Regele Charles al III-lea, prima vizită oficială în Germania

Împreună cu soția sa, Camilla, monarhul britanic se va afla într-o vizită de stat în Republica Federală, de miercuri până vineri. Este prima destinație externă a noului rege britanic, înainte de încoronarea sa, pe 6 mai. Vizita în Franța, planificată anterior, a fost amânată pe fondul protestelor de stradă de acolo.

Vizita de stat a regelui Charles al III-lea în Germania este specială, deoarece are loc după Brexit și moartea Reginei Elisabeta a II-a. Odată cu această vizită, se transmite un semnal pentru viitorul relaţiilor germano-britanice.

„Această vizită timpurie subliniază prietenia strânsă și caldă dintre țările noastre și cetățenii noștri”, a declarat președintele federal, Frank-Walter Steinmeier, într-un mesaj video. El a subliniat că decizia lui Charles al III-lea de a fixa Germania și Franța ca primele destinații înainte de încoronarea sa, e un gest cu importantă semnificație europeană.

Președintele federal Frank-Walter Steinmeier și soția sa, Elke Büdenbender,vor primi cuplul regal cu onoruri militare, în fața Porții Brandenburg, miercuri după-amiază. Cei doi vor semna apoi în cartea de oaspeți a președintelui federal, la Palatul Bellevue. Pentru seară sunt planificate o discuție pe tema „tranziție energetică și sustenabilitate” și un banchet de stat în cinstea monarhului.

În a doua zi a vizitei de stat, cuplul regal britanic va fi întâmpinat, joi dimineață, de primarul interimar al Berlinului, Franziska Giffey, și de cancelarul federal, Olaf Scholz. Apoi Charles al III-lea va fi primul monarh care va ține un discurs în Bundestag.

În timpul unei vizite programate la centrul de sosiri din Ucraina, din fostul aeroport Tegel, el dorește să se întâlnească și cu refugiații care au venit recent în Germania.

Joi după-amiază se va merge în Brandenburg, unde premierul de land, Dietmar Woidke, îi primește pe Charles al III-lea și pe președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, la biroul de transport maritim din Finowfurt. Acolo se întâlnesc cu membri ai Batalionului 130 de poduri germano-britanice, Pioneer Bridge, care le vor arăta cum se construiesc poduri, cu vehicule speciale.

Ulterior, monarhul britanic, cunoscut pentru angajamentul său față de sustenabilitate, are în program o vizită la ferma ecologică, Ökodorf Brodowin. Oaspetele britanic dorește să afle mai multe despre agricultura ecologică și protecția zonelor umede. În timpul vizitei soțului ei în Brandenburg, Camilla va vizita Opera Comică din Berlin, împreună cu soția președintelui Steinmeier.

Vineri dimineața, cuplul regal, însoțit de Steinmeier și soția sa, se va deplasa cu trenul la Hamburg, unde vor fi primiți de primarul Peter Tschentscher, la gara Dammtor. Charles al III-lea și Camilla vor să depună flori la monumentul Kindertransport, din fața gării.

Sculptura comemorează una dintre cele mai spectaculoase operațiuni de salvare dinainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial: din decembrie 1938, până în august 1939, peste 10.000 de copii, în mare parte evrei, au fost duși în Anglia, cu trenul și cu vaporul.

Ulterior, perechea regală va depune coroane de flori și la memorialul Sf. Nikolai. Biserica a fost distrusă de raidurile aeriene ale aliaților, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar acum este dedicată victimelor războiului și ale tiraniei naziste dintre 1933-1945. Oaspeții vor semna apoi, la Primărie, în cartea de aur a orașului hanseatic.

Pe agenda de vizită a regelui britanic se află și un tur al portului, împreună cu antreprenori din Hamburg. În acest timp, Camilla intenționează să meargă la o școală cu Büdenbender, cu predare bilingvă, în germană și engleză.

Vizita de stat, de trei zile, se va încheia cu o recepție găzduită de Ambasada Marii Britanii.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X