Regele Charles al III-lea, discurs istoric în Parlamentul Germaniei

Regele Charles s-a adresat membrilor legislativului german, fiind primul monarh britanic care ține un discurs în Bundestag. Regele Charles și Regina-consoartă, Camilla, s-au aflat în cea de-a doua zi a vizitei de stat pe care o fac în Germania. Pe lângă discursul din parlament, programul cuplului regal a inclus o vizită într-o piață în aer liber și la un centru de refugiați ucraineni.

În discursul din Bundestag, regele Charles a vorbit când în engleză, când în germană. A amintit legăturile strânse, pe toate planurile, dintre Germania și Regatul Britanic, și a lăudat colaborarea exemplară dintre Berlin și Londra, în contextul acual, când în Europa, a spus Charles al III lea, a revenit flagelul războiului.

”Germania şi Regatul Unit şi-au asumat un rol important de conducere. Fiind cei mai mari donatori pentru Ucraina, am reacţionat cu fermitate şi am luat decizii de neimaginat până acum. Hotărârea Germaniei de a acorda un asemenea sprijin militar Ucrainei e extrem de curajoasă, importantă şi foarte apreciată”, a declarat Regele Charles al III-lea al Marii Britanii.

Discursul Regelui, primul rostit de un monarh britanic în parlamentul german, a avut și accente comice. Charles al III-lea a făcut câteva glume, inclusiv despre fotbal.

”Sigur, există şi rivalităţi între noi. Mă gândesc mai ales la meciurile dintre echipele noastre de fotbal. A fost un moment deosebit când Leoaicele din naţionala feminină de fotbal a Angliei au devenit campioane europene învingând Germania”, a continuat Regele Charles al III-lea.

Mari iubitori ai produselor bio, Regele Charles și Regina-consoartă și-au făcut timp să viziteze și o piață unde, de regulă, vin micii producători. Foarte relaxați, Regele și Regina-consoartă au dat mâna cu clienții, au schimbat câteva vorbe cu comercianții.

”Aveam programare la doctor la ora asta, dar doctorul poate să mai aştepte”, a spus o trecătoare.

Regina-consoartă, Camilla, a fost foarte impresionată de mierea germană. Nu s-a sfiit să guste din mai multe sortimente, după care l-a felicitat pe crescătorul de albine.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X