Suspectul pentru scurgerile de informaţii secrete din SUA, în faţa instanţei pentru a fi pus oficial sub acuzare

Jack Teixeira, în vârstă de 21 de ani, suspect în cazul scandalului scurgerilor de informaţii secrete din SUA, a fost arestat joi urmând să compară vineri în faţa unui tribunal din Boston, Massachussetts. Departamentul de Justiţie nu a precizat ce acuzaţii i se vor aduce lui Teixeira, deşi acestea vor implica probabil acuzaţii penale pentru păstrarea şi transmiterea cu bună ştiinţă de informaţii privind apărarea naţională.

Brandon Van Grack, un fost procuror de securitate naţională din cadrul Departamentului de Justiţie,  spune că acuzaţiile probabile ar putea atrage o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare, chiar dacă Teixeira nu a avut intenţia de a face rău, relatează Reuters.

Angajat ca personal tehnic la o bază aeriană a Gărzii Naţionale a SUA, Teixeira a fost arestat joi de FBI la domiciliul său din Dighton, Massachusetts, un oraş cu 8.000 de locuitori, situat la aproximativ 80 km sud de Boston.

Teixeira le-a spus membrilor grupului său online de pe Discord că lucrează ca membru al personalului de suport tehnologic la o bază din Cape Cod şi că aşa a reuşit să acceseze documente clasificate.

Teixeira lucra la Baza aeriană Otis a Gărzii Naţionale în Cape Cod, Massachusetts, potrivit dosarului său militar. Baza găzduieşte o escadrilă care ale cărei misiuni sunt legate de serviciile de informaţii. Unităţile Gărzii Naţionale prestează unele servicii de sprijin pentru unităţile active, inclusiv sprijin în domeniul informaţiilor, pentru Statul Major Întrunit, precizează The Washington Post.

Dosarul militar al lui Teixeira indică faptul că s-a înrolat în Garda Naţională la 26 septembrie 2019. El a fost mobilizat pentru serviciul activ federal în toamna anului trecut, a declarat pentru The The Washington Post Nahaku McFadden, purtător de cuvânt al Biroului Gărzii Naţionale.

Nu este neobişnuit ca trupele din Garda Naţională să primească astfel de ordine pentru a acoperi nevoia de locuri de muncă specializate, iar pentru că suspectul se afla în serviciul activ la momentul presupuselor fapte, el va fi supus unei pedepse suplimentare în cadrul sistemului de justiţie militară, menţionează cotidianul american.

Deşi Teixeira era relativ lipsit de experienţă în armată, el avea acces la informaţii militare strict secrete prin intermediul unei reţele de calculatoare a Departamentului Apărării, cunoscută sub numele de Joint Worldwide Intelligence Communications System (JWICS), a declarat pentru The Washington Post un oficial american familiarizat cu această chestiune. Sistemul i-ar fi permis lui Teixeira să citească şi, eventual, să tipărească documente clasificate, deşi există directive pentru a trata asemenea material în conformitate cu legea.

Mii de militari şi de angajaţi guvernamentali, care lucrează fie şi în posturi inferioare, ar putea avea în mod plauzibil acces la documente clasificate precum cele pe care se presupune că le-a împărtăşit Teixeira, potrivit oficialilor americani şi experţilor care au văzut documentele prezentate în presă.

Armata încredinţează în mod regulat tinerilor informaţii clasificate şi responsabilităţi înalte, a admis joi purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul de brigadă Patrick Ryder. „Gândiţi-vă la un tânăr sergent de pluton de luptă şi la responsabilitatea şi încrederea pe care le acordăm acestor persoane pentru a conduce trupele în luptă”, a spus el. „Se numeşte disciplină militară”, a subliniat reprezentantul Pentagonului.

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X