Alertă cu bombă în trenul Lokoshaza(Ungaria)- Bucureşti

Trenul care circula pe ruta Lokoshaza(Ungaria)- Bucureşti a fost oprit două ore în gara din Lugoj (Județul Timiș), după un apel la numărul de urgenţă 112 care anunţa prezenţa unui dispozitiv explozibil în tren. În urma verificărilor s-a dovedit că apelul a fost unul fals.

”Azi-noapte, în jurul orei 22:50, Serviciul de Urgenţă 112 Bucureşti a fost sesizat cu privire la faptul că în trenul IR79 ce avea ruta de deplasare Lokoshaza(Ungaria)- Bucureşti s-ar afla un dispozitiv explozibil. Apelul a fost redirecţionat către poliţiştii  din Lugoj pentru a se deplasa de urgenţă în Gara din Lugoj în vederea asigurării zonei şi luarea măsurilor necesare,totodată trenul fiind oprit de către poliţiştii Postului de Transport Feroviar  din Lugoj”, a transmis joi dimineata IPJ Timiş.

În urma verificărilor  efectuate  de Grupa pirotehnică  din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Timiş, s-a stabilit că apelul a fost unul fals. Trenul a fost pus în mişcare  la ora 00:45.
Poliţiştii din Bucureşti fac acum verificări în vederea depistării apelantului şi luarea măsurilor legale care se impun faţă de acesta.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X