Elevul care şi-a împuşcat colegii la o școală din Serbia, nu poate fi considerat responsabil penal, din cauza vârstei sale

Elevul sârb care miercuri a deschis focul de armă asupra colegilor săi de clasă, ucigând opt dintre ei, nu poate fi tras la răspundere penal ca urmare a vârstei sale, a anunţat agenţia de presă Tanjug, care citează o declaraţie a Parchetului sârb, transmite Reuters.

Potrivit prevederilor legale din Serbia, băiatul ”este considerat iresponsabil din punct de vedere penal, întrucât el nu a atins vârsta de 14 ani”, indică raportul Parchetului.

Tatăl băiatului a fost arestat pentru punerea în pericol a siguranţei publice, în formă agravată.

Conform informaţiilor disponibile până în prezent, miercuri dimineaţă Kosta Kecmanovic a comis un atac cu armă de foc la şcoala primară „Vladislav Ribnikar” din Belgrad, unde el era elev. Autorul atacului a sunat la poliţie şi a spus că numele lui este Kosta Kecmanovic şi că a împuşcat mai multe persoane. Atacul fusese anunţat însă mai întâi de directorul adjunct al şcolii, în jurul orei 08:40.

Potrivit lui şefului poliţiei din Belgrad, Veselin Milic, dintre cei opt elevi ucişi şapte erau fete şi unul băiat, cinci dintre victime având 14 ani, două 12 ani şi una 13 ani. Anterior, Kecmanovic îl împuşcase mortal pe agentul de pază de la intrarea în şcoală.

În atac au fost răniţi mai mulţi elevi şi o profesoară, unii dintre ei fiind în prezent spitalizaţi în stare gravă.

Kosta Kecmanović a fost dus la Departamentul de Poliţie din oraşul Belgrad, la secţia a 6-a pentru delincvenţă juvenilă, după ce i-a fost restrânsă libertatea. Mama sa, care a fost arestată preventiv, a fost, de asemenea, adusă acolo. Tatăl, Vladimir Kecmanović, a fost arestat şi riscă să fie pus sub acuzare pentru o infracţiune gravă împotriva securităţii generale, care se pedepseşte cu 12 ani de închisoare.

Kosta Kecmanović nu va petrece însă nici măcar o zi în închisoare. El s-a născut la 30 iulie 2009, ceea ce înseamnă că peste trei luni va împlini 14 ani, iar potrivit legislaţiei sârbe nu poate fi tras la răspundere din punct de vedere penal. Cel mai probabil va fi încarcerat într-o unitate medicală adecvată cu regim închis.

Blic a aflat că, în primele sale declaraţii de după crima în masă, băiatul nu a arătat niciun fel de remuşcare pentru masacru. Anchetatorii încearcă să stabilească dacă, atunci când şi-a făcut planul sângeros, a ţinut cont şi de faptul că nu va putea fi tras la răspundere din punct de vedere penal, indiferent de câte persoane va ucide.

Şeful Poliţiei din Belgrad, Veselin Milić, a declarat miercuri seara la televiziunea de stat că băiatul era ostracizat de societate şi asta l-a determinat să facă ceea ce a făcut. „A fost ignorat şi ostracizat de societate”, a declarat Milić.  El a povestit că, atunci când băiatul a sunat la poliţie, acesta a spus că este un „psihopat care trebuie să se calmeze”.

Băiatul a confirmat că el însuşi a făcut cocktailurile Molotov, intenţia sa fiind de a-şi face un zid de apărare în jurul şcolii, astfel încât poliţia să fie împiedicată să intervină imediat. Numai că, potrivit spuselor sale, a fost cuprins de panică şi i s-a părut că este cel mai corect să sune la poliţie şi să raporteze, a povestit şeful poliţiei.

Un profesor de psihologie criminală a declarat pentru RTS că se poate observa un profil psihopatic la atacatorul minor.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X