Cine sunt atacatorii din Londra! Cu ce se ocupau

Khuram Butt

Khuram Butt, de 27 de ani, era cetăţean britanic născut în Pakistan.

Acesta locuia într-un apartament din Barking, împreună cu soţia şi cei doi copii.

Potrivit CV-ului obţinut de BBC, Butt a lucrat la o firmă de securitate până în 2016 şi ca asistent la serviciul clienţi la Transport for London.

Butt ar fi deţinut licenţa care îi permitea să lucreze în serviciile de  securitate şi pentru obţinerea căreia se cere cazierul judiciar.

S-a deschis o anchetă asupra condiţiilor în care atacatorul a obţinut această licenţă.

Înainte de asta, Khuram Butt a solicitat sprijin financiar din partea statului pentru şapte luni, (jobseeker allowance), fiind în căutarea unui loc de muncă.

Anterior acestei perioade, a lucrat, între 2012 şi 2015, la un fast-food în East Ham, sub franciza Kentuckz Fried Chicken.

Butt a ajuns în atenţia servicilor de informaţii în anul 2015, când fost sub investigaţie, în urma unui apel telefonic, venit din partea unei persoane care şi-a manifestat îngrijoarea cu privire la faptul că Butt a fost radicalizat.

De asemenea, o femeie a mers la staţia de poliţie locală, reclamând că Butt încearcă să-i radicalizeze copiii.

 

Rachid Redouane

Rachid Redouane

Cel de-al doilea atacator, Rachid Redouane, de 30 de ani, de origine marocan-libiană, a fost căsătorit cu o britanică, în anul 2012, conform datelor foreţor de securitate irlandeze.

El era patiser şi nu era sub supraveghere în Irlanda.

Perechea  a locuit pentru un timp în Rathmines, Dublin, dar este posibil să fi călătorit sporadic în UK, deoarece Redouane avea permis UE.

Acesta locuia în Barking, în ultima perioadă, dar se separase de soţie, cu care avea o fiică de 18 luni.

 

Youssef  Zagbha

 

Youssef Zaghba

 

Italian-marocanul Youssef Zaghba este cel de-al treilea atacator. Tânărul de 22 de ani locuia în estul Londrei şi era cetăţean italian, de origine marocană.

Surse din cadrul poliţiei italiene au confirmat către BBC că Zaghba a fost oprit la aeroportul Bologna în martie 2016, când era în drum spre Turcia, existând suspiciunea că ar fi putut călători să lupte în Siria.

Materiale legate de gruparea extremistă Stat Islamic au fost găsite în telefonul acestuia.

BBC susţine că surse din cadrul poliţiei italiene susţin că Zaghba figura într-o bază de date despre care au fost informate şi serviciile de securitatebritanice, cu toate că nu este clar la acest moment cum a fost făcut acest lucru. Există diverse metode prin care informaţiile pot fi împărtăşite direct sau prin intermediul bazelor de date ale UE, precizează BBC.

 

Dacă vrei să fii informat, alătură-te comunităţii noastre pe facebook, printr-un like la pagina Londonezul!

 

 

 

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X