Decizie fără precedent a Uniunii Europene. Masca de protecție, obligatorie în avion de la vârsta de 6 ani

Uniunea Europeană a impus standarde comune de igienă la bordul avionului şi în aeroporturi, în ideea de a ajuta la oprirea răspândirii noului coronavirus. Anunțul a fost făcut joi de către ministrul german al Transporturilor.

Printre măsurile asupra cărora toate statele UE au căzut de acord a fost protecţia gurii şi nasului pentru pasageri, de la vârsta de şase ani, precum şi păstrarea distanţei sociale în timpul procedurilor de pe aeroporturi.

Pe de altă parte, la bordul avionelor nu se va mai aplica sistemul scaunului din mijloc liber. Setul de reguli a fost propus de Germania, ca urmare a semnalelor venite de la companiile aeriene, care au atras atenţia că standardele diferite de la țară la alta sau chiar de la o copanie la altaau provocat confuzie.

Ministrul german al Transporturilor a precizat că acest acord a fost convenit la nivel de oficiali şi nu a fost încă aprobat în mod formal de miniştrii europeni Transporturilor.

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X