Președintele Klaus Iohannis încurajează părinții să își trimită copiii la școală

Președintele Klaus Iohannis consideră legitimă preocuparea și îngrijorarea părinților legate de începerea școlii în condiții de pandemie, dar spune că decizia de a începe anul școlar este una „corectă și necesară”. Președintele face un apel către părinți: îi încurajează să-și trimită copiii la școală, îi sfătuiește să le explice că școala va fi diferită pentru un timp și că este necesar să respecte regulile.

Șeful statului a făcut aceste declarații într-o conferinșă de presă susținută miercuri, la Palatul Cotroceni.

„Mă adresez părinţilor, care în mod firesc sunt preocupaţi şi îngrijoraţi: Vă încurajez să-i trimteţi pe copii la şcoală şi să le explicaţi că pentru un timp, şcoala va fi diferită, dar dacă vom respecta cu toţii regulile, vom depăşi cu bine această situaţie”, a declarat preşedintele.

Klaus Iohannis a punctat că în acest moment nu sunt decât câteva localităţi în care educaţia se va relua exclusiv online, în timp ce în altele se va desfăşura în sistem hibrid, în funcţie de situaţia epidemiologică şi de condiţiile existente.

„Nu putem reduce riscul de infectare la zero, dar este foarte important să conştientizăm că prin respectarea regulilor de bază, fiecare contribuie la siguranţa întregii comunităţi. Limitarea accesului la educaţie are consecinţe majore pentru generaţiile tinere şi ne afectează tuturor viitorul”, a avertizat președintele. „Decizia de a deschide şcolile, deşi nu este una uşoară, este corectă şi necesară”, a spus șeful statului în deschiderea conferinței de presă.

Preşedintele Klaus Iohannis este convins că elevii se vor obişnui foarte repede să poarte masca la şcoală şi a afirmat că aceştia se obişnuiesc foarte repede chiar şi cu lucruri mai puţin plăcute.

Întrebat dacă este de părere că elevii se vor descurca cu masca pe care trebuie să o poarte obligatoriu la şcoală, Klaus Iohannis a spus: „Sunt convins că se vor obişnui foarte repede. Copiii se obişnuiesc repede, chiar şi cu lucruri mai puţin plăcute”.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X