Un feribot cu 400 de pasageri la bord a eșuat în Finlanda

Un feribot de pasageri cu peste 400 de persoane la bord a eșuat în insulele finlandeze Aland din Marea Baltică, anunță BBC.

Viking Grace a eșuat aproape de portul Mariehamn. Oficiali ai gărzii de coastă au declarat că nava se află pe stânci, dar viețile pasagerilor nu sunt în pericol.

Nava, deținută de compania Viking Line, se îndreptă spre capitala suedeză, Stockholm, de la Turku, Finlanda. Incidentula avult loc sâmbătă, 21 noiembrie, la prânz. Cauzele incidentului nu sunt clare, încă.

Într-o declarație, Viking Line a spus că scafandrii vor inspecta coca navei, înainte de a se lua o decizie cu privire la acțiuni ulterioare.

Compania a spus că pasagerii vor petrece noaptea pe navă și a descris situația de la bord ca fiind „calmă”. Nu au fost raportate răniri în rândul celor 331 de pasageri și 98 de membri ai echipajului.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X