Dispută la G7 pe marginea geografiei post-Brexit a Regatului Unit, între Emmanuel Macron şi Boris Johnson

Preşedintele francez Emmanuel Macron a avut o dispută cu prim-ministrul britanic Boris Johnson cu privire la geografia post-Brexit a Regatului Unit în timpul discuţiei pe care au avut-o, cu ocazia summitului G7 din Cornwall, despre soluţionarea problemei fluxurilor comerciale în Irlanda de Nord, transmite duminică Reuters, citată de Agerpres.

”Preşedintele a spus că Toulouse şi Paris sunt parte a unei singure zone geografice şi că Irlanda de Nord se află pe o insulă”, a transmis Palatul Elysee după ce cotidianul britanic Telegraph a scris că Macron sugerase că Irlanda de Nord nu este parte a Regatului Unit.

”Preşedintele vrea să sublinieze că situaţia este total diferită şi că nu este corect să se facă o astfel de comparaţie”, a menţionat comunicatul de la Elysee.

”El i-a reamintit (lui Boris Johnson) că ieşirea Regatului Unit din UE a fost o decizie britanică şi că este necesar să se respecte cuvântul dat. Preşedintele a îndreptat apoi conversaţia din nou spre subiectele cheie ale G7”, a adăugat Palatul Elysee.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X