UE elimină restricţiile suplimentare pentru titularii certificatului digital european COVID

Ţările membre ale Uniunii Europene au ajuns luni la un acord privind actualizarea normelor pentru facilitarea liberei circulaţii în UE în condiţii de siguranţă în timpul pandemiei de COVID-19. Principalele actualizări ale recomandării sunt eliminarea, în principiu, a restricţiilor suplimentare pentru titularii certificatului digital al UE privind COVID şi alinierea perioadei de valabilitate la actul delegat, respectiv 270 de zile pentru ciclul primar de vaccinare.

”Astăzi (n. r. 25 ianuarie), statele membre au reconfirmat că deţinerea unui certificat digital al UE privind COVID valabil ar trebui să fie suficientă, în principiu, pentru a putea călători în timpul pandemiei. Acordul la care s-a ajuns plasează, aşadar, certificatul digital al UE privind COVID în centrul abordării noastre coordonate. Este important ca statele membre să dea curs acestui acord şi să pună în aplicare fără întârziere normele convenite. Fiecare stat membru decide în funcţie de situaţia cu care se confruntă. Varianta Omicron s-a răspândit până acum în întreaga Europă şi este timpul să analizăm dacă pot fi eliminate măsurile suplimentare privind călătoriile pe care o serie de state membre le-au introdus în ultimele săptămâni, îngreunând şi reducând previzibilitatea călătoriilor în întreaga UE. Le solicităm acum tuturor statelor membre să pună rapid în aplicare normele comune pentru a asigura coordonarea şi claritatea pentru cetăţenii şi călătorii europeni”, au declarat comisarii europeni Stella Kyriakides (sănătate) şi Didier Reynders (justiţie).

Aceştia au amintit că cele peste 1,2 miliarde de certificate emise sunt o dovadă a succesului acestui instrument, care a fost pus în aplicare în întreaga UE şi la scară mondială. ”Acesta reprezintă o adevărată poveste de succes europeană, replicată la nivel mondial”, au menţionat comisarii europeni pentru sănătate şi justiţie.

La 3 septembrie 2020, Comisia Europeană a formulat o propunere de recomandare a Consiliului menită să garanteze că toate măsurile care restrâng libera circulaţie adoptate de statele membre ca răspuns la pandemia de COVID-19 sunt coordonate şi comunicate clar la nivelul UE. În 13 octombrie acelaşi an, statele membre s-au angajat să asigure o coordonare mai bună şi un schimb de informaţii mai eficient prin adoptarea recomandării Consiliului.

Pe 1 februarie 2021, Consiliul a adoptat o primă actualizare a recomandării, care a introdus o nouă culoare, ‘roşu închis’, pentru marcarea zonelor de risc şi a stabilit aplicarea de măsuri mai stricte călătorilor care sosesc din zonele cu risc ridicat.

La 20 mai 2021, Consiliul a modificat recomandarea pentru a permite călătoriile neesenţiale ale persoanelor complet vaccinate, precum şi pentru a consolida măsurile de limitare a răspândirii variantelor care suscită îngrijorare.

În 14 iunie anul trecut, Parlamentul şi Consiliul au adoptat Regulamentul de instituire a cadrului referitor la certificatul digital al UE privind COVID. Pentru a utiliza în mod optim certificatul digital al UE privind COVID, Consiliul a adoptat, în aceeaşi zi, o a doua actualizare a recomandării Consiliului, care prevede derogări de la restricţiile de călătorie pentru persoanele complet vaccinate şi pentru persoanele vindecate.

Începând din iunie 2021, introducerea certificatului digital al UE privind COVID a progresat într-un ritm rapid. La 18 octombrie, Comisia a publicat primul raport privind sistemul certificatului digital al UE privind COVID, un instrument disponibil pe scară largă şi a cărui fiabilitate este larg acceptată, pentru a facilita libera circulaţie în timpul pandemiei de COVID-19.

La 25 noiembrie, având în vedere aceste evoluţii, Comisia a propus actualizarea abordării comune prevăzute în Recomandarea (UE) 1475/2020 a Consiliului, solicitare formulată şi de Consiliul European în concluziile sale din 22 octombrie 2021. La 21 decembrie, pentru a asigura o abordare comună în toate statele membre, Comisia a adoptat Regulamentul delegat (UE) 2288/2021 de stabilire, în contextul călătoriilor, a unei perioade standard de acceptare de 270 de zile pentru certificatele de vaccinare care indică finalizarea seriei de vaccinare primară.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X