Londra analizează extinderea mecanismului de primire de refugiaţi

Poliţia de frontieră a Poloniei a anunţat luni că aproximativ 1,067 milioane de persoane, dintre care 142.300 duminică, s-au refugiat din Ucraina pe la graniţa comună de la declanşarea invaziei ruse la 24 februarie, informează Reuters.

”Traficul la graniţa polono-ucraineană este în creştere, astăzi, până la ora 07:00, 42.000 de persoane au sosit în Polonia din Ucraina”, a transmis poliţia de frontieră pe Twitter.

În urma invaziei ruse, ucrainenii se refugiază masiv în Polonia, România, Slovacia şi alte ţări, Naţiunile Unite vorbind de peste 1,5 milioane de persoane.

Cotidianul britanic The Sun scrie luni că ministrul de interne de la Londra, Priti Patel, intenţionează să creeze un nou mecanism care să permită primirea mai multor refugiaţi de pe urma războiului din Ucraina.

Londra a anunţat deja scheme de vize pentru cei care au familii sau un sponsor în Marea Britanie, dar guvernul a fost criticat de deputaţi din opoziţie pentru faptul că nu implică suficient în comparaţie cu alte ţări europene.

”Intensific de urgenţă răspunsul nostru la criza umanitară în creştere”, a declarat Patel pentru The Sun, vorbind despre experienţa personală avută atunci când a vizitat frontiera poloneză săptămâna trecută.

”Analizez acum opţiunile legale de a crea o rută umanitară. Aceasta înseamnă că orice persoană fără legături cu Marea Britanie, dar care fuge de conflictul din Ucraina, va avea dreptul să vină în ţara noastră”, a spus ea.

Pe de altă parte, tot luni, ministrul pentru Europa, James Cleverly, a afirmat că Londra nu va relaxa regulile pentru refugiaţii ucraineni care vor să vină în Marea Britanie, dar că se aşteaptă ca ruta actuală să se extindă rapid.

”Trebuie să vă amintiţi că, acum două săptămâni, această situaţie nu exista absolut deloc”, a spus el la BBC TV. ”Căutăm să creăm ceva la o scară foarte, foarte mare, foarte, foarte rapid. La început, fireşte, va fi mai lent decât am dori. Dar se va redresa pe parcurs”, a adăugat el.

Uniunea Europeană a convenit să le acorde rezidenţă temporară ucrainenilor refugiaţi, care include acces la locuri de muncă, locuinţe şi beneficii sociale pe o perioadă de 3 ani.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X