Structura anului școlar s-ar putea modifica radical, în România

România are cel mai scurt an şcolar din Europa. Responsabili din Educaţie au hotărât ca Anul Şcolar 2022 – 2023 să fie prelungit. Astfel, anul școlar următor ar urma să fie mai lung – să înceapă în 5 septembrie și să se încheie în 16 iunie, adică să aibă 36 de săptămâni, față de 34.

Calendarul anului școlar pe module, pentru anul 2022-2023, a fost anunțat de Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, într-un briefing de presă la Guvern. Trecerea de la semestre va fi făcută cu renunțarea la teze și cu un nou sistem de notare, diferit de cel actual, sistem care va fi anunțat ulterior prin schimbările pe care autoritățile le vor face în Regulamentul de Organizare și Funcționare al Unităților de Învățământ Preuniversitar (ROFUIP), potrivit edupedu.ro

Noua structură a anului școlar 2022-2023, propusă de Ministrul Educației a fost aprobată în unanimitate de reprezentanții elevilor, ai profesorilor și ai părinților în ședința Consiliului pentru Dialog Social.

Sorin Cîmpeanu a declarat că „propunerea agreată fost ca școala să înceapă pe 5 septembrie, cu un prim modul de învățare. După o perioadă de câteva săptămâni, în data de 24 octombrie, elevii ar urma să intre în vacanță. La finele lunii octombrie, 24 – 30 octombrie ar urma să fie prima vacanță, acordată tuturor elevilor și preșcolarilor în egală măsură.

După această vacanță, urmează modulul doi de învățare care se va derula până în preajma sărbătorilor de iarnă. Apoi va fi cea de-a doua vacanță: 23 decembrie – 8 ianuarie.

Urmează modulul trei care ar începe în data de 9 ianuarie. În premieră, acest modul se va derula până în luna februarie când vom avea cea de-a treia vacanță, care va putea fi acordată în a doua săptămână a lunii februarie, în a treia săptămână a lunii februarie sau în a patra săptămână a lunii februarie, la decizia fiecărui inspectorat școlar județean prin consultare cu cei implicați. Este vorba despre o vacanță de o săptămână, mobilă, în luna februarie.

După vacanța din luna februarie ar urma să înceapă cel de-al patrulea modul, care se va derula până în apropierea sărbătorilor pascale, mai exact vacanța ar urma să fie organizată în perioada 8 – 23 aprilie.

Urmează modulul cinci și ultimul, care se derulează până în data de 16 iunie. Cea de-a cincea vacanță este și cea mai mare, vacanța de vară care urmează să înceapă pe 17 iunie și să dureze până în data din septembrie când va începe anul școlar următor.

”Aș mai face încă o precizare: avem o altă noutate alături de săptămâna Școala altfel, avem și Săptămâna verde. Această săptămână va putea fi introdusă și am agreat că va fi introdusă în structura anului școlar 2022 – 2023 în modulele patru și cinci de învățare. Școlile vor avea libertatea să-și aleagă, în funcție și de condițiile meteo și de alte specificități locale, să fie Săptămâna verde în modulul patru și Școala altfel în modulul cinci sau Săptămâna altfel în modul patru și Săptămâna verde în modul cinci”. a mai declarat Ministrul Câmpeanu.

Calendarul anului școlar urmează să fie aprobat prin ordin de ministru și abia după publicarea în Monitorul Oficial acesta va intra în vigoare.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X