Preşedintele Partidului Conservator britanic, Oliver Dowden, a demisionat

Oliver Dowden, preşedintele Partidului Conservator britanic, din care face parte şi premierul Boris Johnsoin, a demisionat vineri, după ce formaţiunea „tory” a pierdut două locuri de deputaţi în urma unor alegeri anticipate, informează Reuters.

Doi deputaţi conservatori au demisionat din cauza unor scandaluri cu conotaţii sexuale, iar electoratul din cele două circumscripţii din Anglia nu a mai acordat o nouă şansă partidului lor, care cucerise mandatele respective de la laburişti la alegerile din 2019.

La Tiverton and Honiton, în comitatul Devon din sud, Neil Parish, deputat din 2010, a renunţat la locul din Camera Comunelor după ce a recunoscut că viziona materiale pornografice pe telefon, în plen. Alegătorii au trimis joi în locul său un reprezentant al democrat liberalilor.

La Wakefield, în West Yorkshire, în nord, deputatul „conservator Imran Ahmad Khan a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare pentru agresiune sexuală asupra unui băiat de 15 ani. Electoratul a optat de această dată pentru un laburist.

Rezultatele indică o pierdere de popularitate a Partidului Conservator, după ce Johnson a fost implicat în scandalul cunoscut ca „partygate”, legat de petreceri organizate în timpul pandemiei de coronavirus chiar la reşedinţa londoneză a prim-ministrului din Downing Street 10.

Premierul s-a confruntat cu o moțiune de cenzură chiar din partea formaţiunii sale, însă a supraviețuit politic, deşi 148 de parlamentari conservatori au votat împotriva sa.

Conservatorii nu au mai pierdut simultan alegeri parţiale în două circumscripţii simultan după cel de-al doilea război mondial.

Dowden a declarat că nu îşi poate continua activitatea ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. „Alegerile parlamentare parţiale de ieri sunt ultimele dintr-o serie de rezultate slabe pentru partidul nostru. Susţinătorii noştri sunt descurajaţi şi dezamăgiţi de evenimentele recente, iar eu le împărtăşesc sentimentele. (…) Cineva trebuie să îşi asume răspunderea”, a arătat el în scrisoarea în care i-a comunicat lui Johnson că demisionează.

Liderul Partidului Laburist, Keir Starmer, a comentat că „rezultatul este o judecată clară asupra unui Partid Conservator care şi-a epuizat ideile şi energia”.

Sub conducerea lui Boris Johnson, Partidul Conservator a obţinut în 2019 cea mai largă majoritate parlamentară din ultimele trei decenii, câştigând în regiuni care reveneau tradiţional laburiştilor, în centrul şi nordul Angliei. Rezultatele alegerilor anticipate de joi pun la îndoială capacitatea sa de a repeta performanţa în 2024, când ar trebui să aibă loc următorul scrutin.

El a respins însă chiar dinaintea votului de joi eventualitatea unei demisii în caz de înfrângere în ambele circumscripţii, susţinând că partidele aflate la guvernare pierd de multe ori alegerile anticipate la jumătatea mandatului.

Sursa foto: BBC

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X