Noul premier britanic urmează să fie desemnat până la 28 octombrie. Boris Johnson ar vrea să candideze din nou

Un nou premier britanic urmează să fie desemnat până vineri, 28 octombrie, de către Partidul Conservator, care se află la putere, a anunţat joi liderul majorităţii conservatoare în Parlamentul britanic, Graham Brady, după demisia lui Liz Truss, relatează AFP.

”Va fi posibil să aibă loc un scrutin şi alegerile să se încheie vineri, 28 octombrie”, a declarat Graham Brady presei.

Rishi Sunak și Penny Mordaunt, doi contracandidați ai lui Liz Truss la precedenta competiție pentru funcția de premier al Marii Britanii din acest an, sunt așteptați să intre din nou în cursa pentru a deveni următorul prim-ministru al națiunii după demisia lui Liz Truss de joi, a informat Sky News. Pe de altă parte, Boris Johnson este de așteptat să se înscrie și el în cursa pentru conducerea conservatorilor, informează Times, potrivit The Guardian.

Boris Johnson, fostul premier al Marii Britanii care și-a anunțat demisia pe 7 iulie, după ce s-a confruntat cu o „revoltă” în cadrul guvernului său și al Partidului Conservator, pare că ar vrea să intre din nou în cursă.

Johnson a amintit, când și-a dat demisia, că a fost ales cu cea mai mare majoritate din 1987 încoace și cu cele mai multe voturi din 1979.

Unul dintre favoriţii ultimei campanii la şefia partidului, Ben Wallace, ministru al Apărării, care a ales să nu candideze atunci pentru a se consacra securităţii Regatului Unit, a reapărut în ultimele zile ca o posibilă figură care să reunească partidul.

Un sondaj YouGov, realizat săptămîna aceasta printre conservatori, a sugerat că Boris Johnson ar putea fi cel mai popular candidat pentru a o înlocui pe Truss.

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X