Guvernul britanic nu are nicio intenţie de a relaxa Brexit-ul pentru a se apropia de UE

Guvernul britanic nu are nicio intenţie de a relaxa Brexit-ul pentru a se apropia de Uniunea Europeană, a declarat luni premierul Rishi Sunak, la o zi după apariţia unor informaţii de presă care sugerau că Londra ar putea încerca să îşi consolideze legăturile cu UE.

„Vreau să fiu clar înţeles pe acest subiect (…) Marea Britanie nu va căuta nicio relaţie cu Europa care să se bazeze pe alinierea la legislaţia UE”, a declarat Rishi Sunak la o conferinţă a principalei organizaţii patronale a ţării.

„Am votat pentru Brexit. Cred şi ştiu că Brexit-ul poate aduce şi deja aduce beneficii importante şi oportunităţi pentru ţară”, a adăugat el, oferind ca exemple preluarea controlului asupra imigraţiei de către Marea Britanie de la ieşirea din UE şi acordurile comerciale semnate cu alte ţări, relatează Agerpres.

Această apărare a Brexit-ului survine la o zi după apariţia unor informaţii de presă conform cărora Londra ar încerca să-şi strângă legăturile cu Bruxellesul, la trei ani după ce a părăsit Uniunea Europeană.

Conform Sunday Times, „membri ai guvernului intenţionează să pună Marea Britanie pe calea unei relaţii similare cu cea a Elveţiei cu Uniunea Europeană”. O iniţiativă care ar avea ca scop „întărirea legăturilor economice” cu Uniunea Europeană.

Duminică, un purtător de cuvânt al guvernului a dezminţit că ar exista un astfel de plan, spunând că articolul este „categoric fals”.

Luni, secretarul de stat pentru imigraţie, Robert Jenrick, a insistat la rândul său asupra faptului că Marea Britanie are acum „o poziţie bine definită” în privinţa relaţiilor cu Bruxellesul, prin acordul de ieşire din UE încheiat în 2019.

În virtutea acestui acord, Marea Britanie a ieşit din piaţa unică, deşi schimburile comerciale continuă să fie în mare măsură scutite de taxa vamale, a pus capăt libertăţii de mişcare şi nu mai contribuie financiar la UE.

„Aceste principii fundamentale sunt cele care vor guverna relaţiile noastre în viitor”, a declarat Jenrick la Sky News.

O declaraţie făcută săptămâna trecută de ministrul de finanţe, Jeremy Hunt, care a spus că şi-ar dori să vadă că „marea majoritate” a barierelor vamale dintre ţara sa şi UE sunt eliminate, a ridicat de asemenea semne de întrebare despre intenţiile guvernului în rândul conservatorilor eurosceptici.

Dificultăţile economice şi financiare actuale ale Marii Britanii au atras tot mai multe critici cu privire la efectele Brexit-ului, în contextul în care organismul însărcinat cu previziuni economice (OBR) a estimat săptămâna trecută că Brexit-ul a avut „un impact negativ semnificativ” asupra schimburilor comerciale ale ţării.

Conform unui sondaj YouGov, 56% dintre britanici consideră acum că Brexit-ul a fost o eroare.

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X