Căpitanul naţionalei de fotbal a Ţării Galilor, şi-a anunţat retragerea 

Gareth Bale, căpitanul naţionalei de fotbal a Ţării Galilor, şi-a anunţat retragerea competiţională luni, la vârsta de 33 de ani.

„După o analiză atentă, îmi anunţ retragerea imediată din fotbal, atât de la club cât şi de la naţională”, a menţionat acesta într-un comunicat. El a indicat că decizia sa va intra în vigoare „imediat”.

Fost atacant al echipei Real Madrid, de cinci ori câştigător al Ligii Campionilor, Bale evolua la clubul nord-american Los Angeles FC.

După CM 2022 din Qatar, unde Ţara Galilor a părăsit competiţia chiar din faza grupelor, Gareth Bale a fost inclus de ziarul L’Equipe într-un unsprezece al celor mai slabi jucători de la Mondial.

Bale a marcat, din penalty, singurul gol al Ţării Galilor la turneul final, în primul meci din grupă, 1-1 cu Statele Unite. Ţara Galilor, revenită la un Mondial după 64 de ani, a încheiat grupa pe ultimul loc după înfrângeri în următoarele partide, 0-2 cu Iran şi 0-3 cu Anglia.

Totuşi, selecţionerul galez, Robert Page, spunea, în noiembrie, că nu crede că Bale va pune capăt carierei sale internţionale după Cupa Mondială de fotbal din Qatar.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X