Premierul Sunak se va întâlni cu preşedintele francez la Paris, pe 10 martie

Premierul britanic Rishi Sunak va efectua prima sa vizită în Franţa pe 10 martie, cu ocazia unui summit franco-britanic pe teme de securitate, energie şi imigraţie, a anunţat miercuri Palatul Elysée.

”Va fi prima întâlnire de acest tip începând din 2018”, a indicat preşedinţia franceză într-un comunicat.

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul britanic Rishi Sunak vor ”aprofunda” cu acest prilej cooperarea bilaterală într-o ”pluralitate de domenii, în special securitatea, climatul şi energia, economia, migraţia, tineretul şi politica externă”, potrivit comunicatului citat.

Relaţiile dintre Paris şi Londra au devenit tensionate în ultimii ani, mai ales după ce Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană, la începutul anului 2020.

Cele două ţări s-au învinovăţit reciproc pentru o serie de probleme, printre care dispute legate de pescuit şi ineficienţa eforturilor de stopare a fluxului de migranţi clandestini care încearcă să ajungă pe teritoriul britanic prin trecerea Canalului Mânecii.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X