Vizită surpriză la Kiev: Secretarul general NATO a ajuns în capitala Ucrainei

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, se află joi la Kiev într-o vizită care nu a fost anunțată publicului, relatează Sky News, potrivit Mediafax.

Jens Stoltenberg a sosit joi în capitala Ucrainei în prima sa vizită de la începutul războiului.

„Secretarul general al NATO se află în Ucraina. Vom publica mai multe informaţii cât de curând posibil”, a declarat un oficial al alianţei.

Imagini în care Stoltenberg aduce un omagiu în Piaţa Sfântul Mihail din Kiev soldaţilor ucraineni căzuţi la datorie au fost publicate de presa locală.

Stoltenberg a avut un rol esenţial în obţinerea şi coordonarea sprijinului celor 31 state membre NATO pentru naţiunea aflată în conflict. Stoltenberg a mai fost la Kiev înainte de război, dar aceasta este prima sa vizită în timpul ostilităţilor şi subliniază angajamentele de lungă durată ale alianţei în apărarea independenţei Ucrainei.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X