Confundată cu o protestatară, o fană a familiei regale a fost reţinută timp de 13 ore

O fană a familiei regale britanice confundată cu o protestatară şi reţinută de poliţie cu ocazia încoronării regelui Charles al III-lea a vorbit despre calvarul prin care a trecut, notează BBC.com.

Alice Chambers a fost încătuşată şi reţinută timp de 13 ore după ce poliţia i-a arestat pe protestatarii „Just Stop Oil” lângă care se întâmpla să stea pe bulevardul The Mall. Arhitecta a povestit pentru BBC Newsnight că a fost încătuşată, i s-au luat amprentele şi a fost interogată într-o secţie de poliţie.

Tânăra de 36 de ani a declarat că a petrecut ore întregi în cătuşe în spatele unei dube de poliţie, în pofida încercărilor sale repetate de a le explica poliţiştilor situaţia.

„Stăteam acolo şi aşteptam să înceapă încoronarea. Apoi mi-am dat seama că poliţia a năvălit şi a încătuşat o grămadă de oameni. Am încercat să spun tot ce am putut pentru a le explica că nu făceam parte din acel grup de protestatari, dar nu am putut spune nimic care să facă vreo diferenţă. Le-am dat datele mele de contact. Le-am arătat actele de identitate şi nimic nu părea să se poată spune care să facă într-adevăr vreo diferenţă”, a povestit Chambers.

Descriind modul în care poliţiştii au interogat-o în cele din urmă după o jumătate de zi de detenţie, Chambers a declarat: „M-au întrebat: ‘Ce făceai pe Mall?’ Le-am explicat totul şi se uitau unul la altul şocaţi. A fost atât de şocant şi foarte emoţional. Nu este ceva la care să te aştepţi vreodată, să te afli într-o celulă de închisoare pentru o perioadă de timp”, a adăugat femeia.

Chambers, care este originară din Australia, dar locuieşte în Londra, a fost în cele din urmă eliberată, însă a ratat în întregime festivităţile de încoronare.

Ea a acuzat Poliţia metropolitană (Metropolitan Police) că pasează vina asupra altcuiva după ce aceasta a răspuns că poliţistul care a arestat-o a fost chemat la Londra de la poliţia din Lincolnshire. Femeia a depus o plângere oficială.

„Poliţistul care a efectuat arestarea a fost de la poliţia din Lincolnshire şi, prin urmare, plângerea a fost transmisă forţelor relevante pentru a investiga”, a declarat un purtător de cuvânt al Metropolitan Police.

Poliţia britanică şi-a exprimat regretul după arestarea liderului grupării antimonarhiste Republic şi a altor cinci persoane la încoronarea regelui Charles al III-lea, în urma criticilor privind o reacţie prea brutală a forţelor de securitate.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X